Actorul Billy Bob Thornton a confirmat că va exista o continuare a comediei de mare succes din 2003 "Moşul cel rău/ Bad Santa" şi că filmările vor începe anul viitor.
"A fost destul de greu să încercăm să scriem un scenariu aşa cum trebuie. Am avut trei sau patru versiuni, iar acum aproape l-am terminat. Pe urmă au fost tot felul de negocieri, lucruri pe care nu le înţeleg. Dar, într-un fel sau altul, continuarea va avea loc, iar ideea este să facem filmul anul viitor. Ştim că nu vom învinge niciodată primul film, dar încercăm să ne apropiem cât mai mult", a declarat actorul american pentru ziarul Observer, informează contactmusic.com.
Billy Bob Thornton a afirmat că este nerăbdător să joace din nou rolul hoţului care se deghizează în Moş Crăciun pentru a jefui centre comerciale.
"Filmul a devenit un clasic şi publicul doreşte să vadă o continuare (...). Este genul de filme pentru care faci o continuare, deci am fost întru totul de acord", a mai spus acesta.
"Moşul cel rău", în care Billy Bob Thornton joacă alături de Bernie Mac, este povestea a doi escroci care jefuiesc magazine îmbrăcaţi ca Moş Crăciun şi elful său. Însă planurile se complică atunci când întâlnesc un copil de 8 ani ce îi învaţă adevărata semnificaţie a Crăciunului.
Comedia, regizată de Terry Zwigoff, a obţinut încasări de 76 de milioane de dolari în toată lumea.
Billy Bob Thornton, în vârstă de 58 de ani, a devenit cunoscut publicului larg mai degrabă prin rolurile negative pe care le-a jucat. Astfel, el a interpretat personaje precum Karl Childers, un criminal cu probleme mintale, în "Tăişul" (1996), Ed Crane, un frizer laconic şi plictisit care dispune de o sumă de bani provenită din şantaj, în pelicula "Confesiunea unui anonim", dar şi rolul negativ din filmul "Turnul de control", în care a jucat alături de fosta sa soţie, Angelina Jolie. În 1997, Thornto