După ce în urmă cu câteva luni, un comitet de iniţiativă şi-a asumat înfiinţarea filialei tulcene a Colegiului Psihologilor Tulcea, de la mijlocul acestei luni organizaţia profesională a psihologilor tulceni şi-a amenajat şi un sediu la primul etaj al Crucii Roşii Tulcea.
„Primul pas a fost făcut în momentul în care ne-am constituit ca şi filială a Colegiului Psihologilor, iar de sediu aveam nevoie pentru ca activitea noastră să aibă şi un reper. Sigur, mai sunt mulţi paşi de făcut, avem planuri mari în privinţa organizării unor acţiuni de formare profesională continuă ,pentru că toţi avem nevoie de credite în continuarea activităţii şi exercitării dreptului de liberă practică”, a declarat preşedintele filialei tulcene, Ioana Sadîca.
Din colegiul director al filialei tulcene a Colegiului Psihologilor mai fac parte Monalisa Grecu, Luminiţa Roşu, Silvia Miloş, Mirela Călin, Carmen Geni Cojocaru şi Carmen Platon.
La nivelul judeţului Tulcea, cu drept de liberă practică sunt înregistraţi peste 130 de psihologi.
După ce în urmă cu câteva luni, un comitet de iniţiativă şi-a asumat înfiinţarea filialei tulcene a Colegiului Psihologilor Tulcea, de la mijlocul acestei luni organizaţia profesională a psihologilor tulceni şi-a amenajat şi un sediu la primul etaj al Crucii Roşii Tulcea.
„Primul pas a fost făcut în momentul în care ne-am constituit ca şi filială a Colegiului Psihologilor, iar de sediu aveam nevoie pentru ca activitea noastră să aibă şi un reper. Sigur, mai sunt mulţi paşi de făcut, avem planuri mari în privinţa organizării unor acţiuni de formare profesională continuă ,pentru că toţi avem nevoie de credite în continuarea activităţii şi exercitării dreptului de liberă practică”, a declarat preşedintele filialei tulcene, Ioana Sadîca.
Din colegiul director al filialei tulcene a Colegiului Psihologilor mai fac parte Monalisa Gr