Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Liceului Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” din Ulmeni

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 25 noiembrie 2013 ·

Zilele Liceului Tehnologic “Dr. Florian Ulmeanu”din Ulmeni au oferit elevilor şi cadrelor didactice trei zile de activităţi reuşite, în care toţi cei prezenţi s-au declarat câştigători. Manifestările au debutat încă de joi, 14 noiembrie, cu Balul Bobocilor, eveniment mult aşteptat şi apreciat.

Bobocii de la Liceul Tehnologic ” Dr. Florian Ulmeanu” din Ulmeni au avut ocazia de a dansa la Curtea regelui, în cadrul Balului Bobocilor, organizat pentru ei de elevii clasei a XII-a, coordonaţi de doamnele directoare Rus Anca şi China Maria, de consilierul educativ, d-na profesoară Botiş Sorina şi de doamna profesoară Pinte Camelia. Casa de cultură a oraşului Ulmeni s-a transformat, pentru câteva ore, într-o veritabilă Casă regală, iar decorul a fost parcă scos din cărţile cu poveşti. Profesorul de arte plastice, Pop Lucian, şi-a dovedit spiritul artistic prin realizarea unui decor unic, extrem de realistic şi impresionant.

Invitaţii de onoare ai regelui au fost Bobocii, care, prin atitudine şi costumaţii, au adus în scenă iubirile de poveste, trăite de cupluri celebre din literatura universală. Cele şase perechi participante au reprezentat personaje precum Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, Hamlet şi Ofelia, Othello şi Desdemona, Petruchio şi Katarina, Benedick şi Beatrice. Bufonii, personaje importante ale Curţilor regale din Evul mediu, şi-au făcut de asemenea simţită prezenţa. Rolul bufonilor era de a-i binedispune pe rege şi pe invitaţii acestuia prin glume, gesturi amuzante şi dansuri. Aceştia au întreţinut atmosfera, au împărţit zâmbete şi bucurii.

Cum regele şi regina aveau intenţia de a ceda tronul, Bobocii şi-au prezentat costumele, au folosit replici celebre ale personajelor reprezentate, şi-au arătat talentul în paşi de dans, originalitatea, îndemânarea, dar şi cultura generală, răspunzând întrebărilor din viaţa

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 43 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Robert Turcescu

Gandul acum 6 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Robert Turcescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°