Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O altfel de coadă

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Trebuie să am o nevoie importantă, ca să mă aşez la o coadă. Dorinţa de a obţine ceva-ul de la capătul aşteptării, trebuie să fie extrem de puternică, mai mare decât senzaţia de rău fizic pe care o am la rând la orice, încă din copilărie. Nu ştiu dacă ce îmi amintesc acum a fost prima coadă la care am stat, dar cu siguranţă a fost prima responsabilă de oroarea statului la coadă pe care o resimt azi. Eram copil şi mama m-a luat la coadă la carne. Se dădea carne la „plombă”, după cum anunţaseră vecinii, anunţaţi de copiii lor care veniseră în fugă cu vestea sau de prieteni, or de alţi vecini de scară, de bloc, de cartier. Care veste a circulat rapid printre blocurile din Sud, aşa că mulţi oameni, singuri sau cu copii de mână s-au grăbit spre locul acela, un magazin aflat într-un gang, pentru că era ştiut că totul se dădea cu porţia, per capita. Câţi oameni la rând, atâtea kile de carne... Iar următoarea veste cu „se da carne”, cine stie când urma să mai vină... Coada era pe mai multe rînduri, iar eu eram undeva la mijloc, de mâna mamei, neputând să văd decât picioare si dosuri de oameni de toate vîrstele si auzind voci ridicate, ţipete, în timp ce eram îmbrâncită în toate direcţiile, riscând să mă pierd de mâna mamei, care striga şi ea la cei ce împingeau, încercând să mă protejeze. Tin minte că mama m-a împins afară din rând apoi şi a stat ea singură mai departe, ieşind triumfătoare cu kilul de carne după o vreme care mi s-a părut nesfârşită, dar cu hainele în dezordine şi transpirată ca după o bătaie în toată regula. Mai învinsese o dată, reuşise sa ia carne, înainte ca vînzătoare să strige : gata, s-a dat, în murmurul dezaprobator al mulţimii. Am mai fost la multe cozi de atunci si pe masură ce creşteam privirea mea bătea mai sus de picioarele celui din faţă. Unele cozi erau cu îmbrânceli, altele fără, unele erau cu succes, la capătul altora se termina ce se dădea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 56 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°