Pe 23 noiembrie a.c., în jurul orei 17, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Chrysler, cetăţeanul român Daniel M., de 38 de ani, domiciliat în localitatea Dorohoi.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, bagajelor şi a autoturismului.
Cu această ocazie, echipa comună de control a descoperit în portierele autoturismului cantitatea de 1.265 pachete de ţigări, marca Monte Carlo, cu timbru de Ucraina.
Drept urmare, întreaga cantitate, în valoare de 1.543 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional de către autorităţile vamale cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar autoturismul marca Chrysler, reţinut până la plata amenzii.