Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORUPŢIA DE LA AGRICULTURĂ. Ministerul condus de omul lui Voiculescu, zguduit de anchetele DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 noiembrie 2013 · ·

Sutele de milioane de euro şi mizele imobiliare de la Ministerul Agriculturii au atras atenţia unor grupuri de interese. De asemenea, înalţi funcţionari au cerut şpagă pentru dirijarea fondurilor. Instituţia este condusă de conservatorul Daniel Constantin. Sursa: AGERPRES

Scandalurile se ţin lanţ de Ministerul Agriculturii, condus de conservatorul Daniel Constantin.

Dirijarea fondurilor europene, intervenţiile unor politicieni, subvenţiile date de stat sau miza imobiliară sunt doar o parte din anchetele deschise, în ultimul an, de procurorii DNA, la acest minister.

Prins în flagrant

Viorel Pintea, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, a fost prins duminică în flagrant, când primea 3.000 de euro de la un fermier pentru a nu dispune controale de verificare a modului în care au fost folosiţi banii europeni.

La începutul lunii un alt scandal uriaş a izbucnit: Lucian Mogoş, preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), a fost pus sub acuzare pentru şantaj şi fapte de corupţie privind mai multe contracte publice.

Pe 13 august 2013, Aurel Pană, director general adjunct al APIA şi secretar executiv al Partidului Conservator, a fost reţinut pentru luare de mită, într-o anchetă legată de dirijarea fondurilor europene.

Funcţionarul bogat Viorel Pintea lua şpăgi ca să nu-şi facă treaba

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Lăcomia lui Viorel Pintea, şeful APIA Satu Mare, l-a băgat pe acesta după gratii. Duminică, 24 noiembrie, a fost prins în flagrant delict de luare de mită de la un fermier. Pintea a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru 24 de ore şi a fost dus la Tribunal cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi arestat, el va fi suspendat imediat din funcţie, a anunţat directorul general al APIA, Gheorghe Dorel Benu. Tribunalul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 46 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 52 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 39 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 48 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 35 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 41 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°