LPS Focşani – Unirea Tărlungeni 3-0 la juniori A şi 2-1 la juniori B. Calculele făcute înaintea partidelor de duminică, de pe Milcovul, dintre echipele de juniori A şi B ale LPS Focşani şi Unirii Tărlungeni, s-au dovedit eronate! Oaspeţii au venit la Focşani cu două formule de joc surprinzător de bune faţă de poziţiile din clasamentele seriilor a doua ale Campionatului Naţional de juniori republicani. Despre juniorii B ai oaspeţilor, antrenorii focşăneni spuneau că sunt cu totul alţii decât în meciul tur. Partida juniorilor A a început cu golul lui Lăbunţ care a lobat mingea peste portarul Unirii şi a făcut 1-0 în minutul 1. Pe fondul dominării gazdelor, în minutul 18, la o lovitură de colţ bătută de pe dreapta de Lăbunţ, jucătorii Tărlungeniului au trimis mingea în propria poartă şi scorul a devenit 2-0. Erau premisele unui scor mare, însă ratările focşănilor au menţinut acelaşi scor până la pauză. Repriza a doua a adus în teren o formaţie a Unirii foarte ofensivă, însă gazdele au rezistat presiunii şi au lansat mai multe contraatacuri, rămase, însă, fără rezultat. În minutul 86, Moisă a bătut o lovitură liberă de la 25 de metri, uşor lateral, mingea i-a revenit din zidul advers şi tot el, poate cel mai bun jucător focşănean al meciului, a înscris spectaculos, cu o boltă în forţă, care l-a lăsat fără replică pe portarul Unirii: 3-0! Oaspeţii au avut cel puţin patru situaţii din care ar fi putut înscrie: au lovit transversala porţii LPS, la 1-0 şi la 2-0, o dată, au scăpat singuri cu portarul focşănean, care i-a blocat şi o altă dată, un atacant al lor a reluat de la un metru pe lângă bară mingea care îl depăşise pe Ichim. Focşănenii avut, pe lângă cele trei goluri, încă trei situaţii de atacant singur cu portarul Unirii, nefructificate, însă. Admirabil a fost determinarea cu care a evoluat Dragoş Lăbunţ, cel care, accidentat la umărul drept încă din minutul 10, a co