Melania Renghea, poliţista din judeţul Olt acuzată de tentativă de omor asupra fostului ei superior, pare să tragă de timp la maximum în acest proces, doar-doar instanţa va da un verdict în lipsa ei care să reprezinte minimul pentru infracţiunea de care e acuzată şi pentru care legea prevede până la 25 ani închisoare. În urmă cu o lună, poliţista a recunoscut infracţiunea în faţa instanţei, spre surprinderea tuturor.
Procesul dintre Melania Celestina Renghea (29 de ani) şi fostul ei superior direct, Gheorghe Barbu, fost comisar-şef, ulterior degradat din cauza scandalului în cauză, a demarat oficial în urmă cu aproape două luni. Acum o lună, poliţista a recunoscut în faţa instanţei fapta de care este oficial acuzată, respectiv tentativă de omor calificat. Procedând în acest fel, poliţista speră să obţină minimul pedepsei pentru infracţiunea de care este acuzată, faţă de care legea prevede până la 25 ani închisoare.
“Recunosc comiterea faptei penale şi sunt de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire penală, pe care le cunosc şi mi le asum. Nu solicit administrarea de probe noi cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere”, a spus Melania Renghea la ultimul termen al procesului când a fost prezentă în faţa instanţei (luna octombrie, n.a.).
Numai că, la următorul termen prevăzut în urmă cu două săptămâni, când instanţa ar fi urmat să ia ultimele declaraţii celor două părţi implicate şi, apoi, să dea verdictul, Melania Renghea nu s-a mai prezentat. Aşa cum s-a întâmplat şi luni – 25 noiembrie. Avocatul poliţistei, Claudiu Brenciu, a explicat absenţa clientei sale prin faptul că aceasta a rămas internată cu copilul de şapte luni în spital din cauza unor probleme de sănătate ale minorului.
Judecătorul cauzei, Gheorghe Biolan, s-a văzut nevoit să amâne procesul cu încă două săptămâni pentru obţinerea unui “supliment de