Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria şi Consiliul Local Ploieşti nu garantează şi nu susţin salariul lui Mutu la Petrolul. Finanţatorul echipei: Sunt problemele mele cât şi de unde îşi va primi salariul

Publicat in Gandul, luni 25 noiembrie 2013 ·

"Aducerea lui Adrian Mutu la Petrolul reprezintă o lovitură de imagine pentru club, dar şi o posibilitate certă de creştere a nivelului calitativ al echipei. Privitor la aspectele financiare ale acestui transfer, afirm că nici un moment nu s-a pus problema ca Primăria sau Consiliul Local Ploieşti să garanteze sau să susţină salariul jucătorului. Anul trecut, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care s-a angajat să premieze performanţa echipei Petrolul, hotărâre care se aplică şi în acest an competiţional. Dacă Adrian Mutu va ajunge la Petrolul, iar echipa va face şi anul acesta performanţă, va beneficia de bonusurile stabilite de Consiliul Local, la fel ca şi ceilalţi jucători", a explicat primarul.

La rândul său, finanţatorul FC Petrolul, Dan Capră, a declarat că transferul lui Mutu nu implică bani publici. "Nu s-a pus niciodată problema ca eu să-i spun lui Adi că salariul lui este garantat de Primăria Ploieşti. Nu pot face aşa ceva, nu mă pot angaja eu în numele unei asemenea instituţii. Nu am implicat şi nu voi implica niciodată Primăria în tranzacţii financiare legate de FC Petrolul. Cum puteam să mă duc eu cu o ofertă scrisă garantată de Consiluil Local, când oamenii de acolo nici nu ştiau că eu negociam cu Adi? Sunt problemele mele cât şi de unde îşi va primi Mutu salariul", a menţionat Capră.

Atacantul echipei Ajaccio, Adrian Mutu, a anunţat, duminică seară, pe contul său de Facebook, că din luna ianuarie va juca pentru formaţia Petrolul Ploieşti, înţelegerea fiind valabilă un an şi jumătate. "Din ianuarie voi juca pentru Petrolul un an şi jumătate. Voi veni sub formă de împrumut de la Ajaccio", a scris Mutu, în vârstă de 34 de ani.

"Aducerea lui Adrian Mutu la Petrolul reprezintă o lovitură de imagine pentru club, dar şi o posibilitate certă de creştere a nivelului calitativ al echipei. Privitor la aspectele financiare ale acestui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Băsescu: „Georgescu știe carte/ Va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România”

HotNews acum 28 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că va fi un adversar pentru Călin Georgescu întrucât credința acestuia „nu are nimic în comun” cu evoluțiile societății europene, ceea ce-l face inacceptabil pentru Uniunea Eu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 57 minute
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 46 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 8 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°