Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu şi Pasajul Latin

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Scriu azi partea a doua a serialului dedicat Pasajului Latin, fost Lipscani, din Bucureşti. În prima parte am văzut discursul teoretic despre utilitatea sa şi despre ideea din spatele primenirii sale. Vor urma alte câteva părţi în care voi arăta transpunerea în operă şi voi explica de ce o idee bună nu poate fi salvată de o execuţie total greşită. După ce în primul episod (click aici) am tratat partea teoretică a existenţei şi a renovării culturale a acestui pasaj, azi vom vorbi despre istoria sa şi despre modul în care au fost duse la capăt lucrările girate de primarul general al capitalei, dr. Sorin Oprescu. Chiar dacă a fost construit la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970, existenţa i se datorează în bună măsură şi faptului că în anii 1940 a fost trasat Bulevardul Brâncoveanu (actualul Brătianu), ce lega Piaţa Brătianu (Universităţii) de Piaţa Naţiunii (Unirii), ca o continuitate a axei paralele Căii Victoriei prin Bulevardul Colţei (Catargiu) şi apoi prin actualele Magheru şi Bălcescu. Încă de pe atunci zona veche negustorească a Bucureştiului a fost practic tăiată în două, renunţându-se la sistemul de piaţete care existau pe acest tronson, însă traficul redus nu făcea ca acest lucru să se resimtă în mentalul locuitorilor capitalei. Schimbarea a survenit începand cu anii 1950, când s-au închis cu blocuri flancurile bulevardului, iar traficul a început să înregistreze valori în creştere de la an la an. La sfârşitul anilor 1960 s-a impus ideea de a se construi un pasaj care să subtraverseze bulevardul, începând din strada Lipscani, având două ieşiri spre biserica Sfântul Gheorghe Nou, ca o încununare a marilor transformări hotărâte pentru această zonă (Hotelul Intercontinental, Teatrul Naţional, Magazinul Cocor, Magazinul Unirea şi închiderea definitivă a bulevardului).

La sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970 a fost construit Pasajul Li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum o ora
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°