Încă un pas pentru cel mai mare proiect energetic din zona Clujului: delegaţia chineză sosită la Bucureşti a semnat o scrisoare de confort în acest sens.
Delegaţia chineză, care număra câteva sute de oficiali şi oameni de afaceri din ţara asiatică, a venit luni în România la Forumul Economic China - Europa de Est, ocazie cu care au fost semnate mai multe documente de colaborare.
Unul dintre acestea o reprezintă scrisoarea de confort pentru viitoarea hidrocentrală Tarniţa-Lăpuşteşti, semnată din partea Chinei de către vicepreşedintele executiv al Sinohydro Corporation, Yun Liang. Partea română este reprezentată de directorul companiei de proiect Tarniţa-Lăpuşteşti, Dan Cârlan. 13 astfel de documente au fost semnate ieri între partea chineză şi cea română. Între acestea se află un memorandum de înţelegere între departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională pentru Energie din China, pentru cooperare în proiecte nucleare, dar şi un acord între cele două guverne pentru înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român de la Beijing şi a Centrului Cultural Chinez la Bucureşti.
Sinohydro este o reţea de societăţi de stat din China, cu domenii de activitate în construcţia hidroenergetică. Compania a fost contractor general pentru cea mai mare hidrocentrală din lume, Three Gorges, cu o putere instalată de 18.400 MW. Potrivit proiectului, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti ar urma să fie gata în semestrul al doilea din 2019 sau chiar în 2020.
Realizarea centralei presupune asigurarea de fonduri de investiţii de peste 1,16 miliarde de euro (fără taxa pe valoarea adăugată), fiind prevăzută a se face prin atragerea capitalului privat al companiilor cu bonitate şi cu forţă financiară.
Hidrocentrala va avea o capacitate instalată de 1.000 MW şi va fi echipată cu patru turbine-pompă. Amenajarea hidroenergeti