Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă de avertisment, astăzi, la Spitalul Judeţean

Publicat in Strada de Buzau, luni 25 noiembrie 2013 ·

● Asistenţa medicală va fi asigurată cu o treime din personal

Aşa cu au decis în urmă cu câteva săptămâni, personalul medical buzoian nu renunţă la planuri, aşa încât astăzi organizează o grevă de avertisment. Asta, după ce mişcările de protest anterioare s-au dovedit a fi ineficiente.

În această dimineaţă, între orele 08.00-10.00, cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se află în grevă de avertisment. Acţiunea a fost parafată printr-un protocol încheiat între directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Ion Drăghici, Sindicatul Independent al Medicilor Buzău, reprezentat de dr. Victor loniţă şi Sindicatului „Sanitas” Bu­zău, prin preşedintele Mariana Munteanu.

Protestatarii promit că asis­tenţa medico-chirurgicală la nivelul Spitalului Judeţean se va asigura cu o treime din personalul medical astfel. Aşadar, asistenţa medico-chirurgicală de urgenţă va fi asigurată prin Unitatea Primire Urgenţe. Totodată, se vor asigura doar intervenţiile chi­rurgicale operatorii de urgenţă, se va asigura continuitatea asistenţei me­dicale pe secţiile cu paturi ale spitalului prin supravegherea unei asistente pe fiecare secţie sau sector.

Pe perioada celor două ore în care se va desfăşura greva de avertisment, nu se vor efectua consultaţii în ambulatoriul spitalului, iar restul perso­nalului medical şi auxiliar va fi prezent în holul unităţii spitaliceşti între orele 08.00 şi 10.00.

Sâmbătă, sindicaliştii SANITAS au participat la o nouă rundă de negocieri cu Ministerul Sănătăţii, însă situaţia nu s-a schimbat cu nimic şi nici planurile legate de greva de avertisment. De altfel, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că el crede că „medicii vor fi la serviciu”. „Pentru că, din punctul meu de vedere, me­dicii sunt în slujba pacienţilor, e ju­rământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, p

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul FCSB – Manchester United: Gigi Becali - Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci!

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Manchester United, scor 0-2, că nu este bună “strategia cu 5 pe fund” şi că “dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci”. ”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci.

FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa Union Saint-Gilloise sau echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic

News.ro acum 2 ore
FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Europa fie formaţia belgiană Union Saint-Gilloise, fie echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Conform unui tablou prestabilit de UEFA, echipele de pe poziţiile 11 şi 12 în grupa u

Informări publice - 31 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 34 minute
Organizaţia Caritas Alba Iulia, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 581/30.12.2024, emisă de Primăria Braşov, anunţă începerea lucrărilor de amenajări interioare sediu de bancă şi amplasare firme luminoase în Braşov, str. Calea Bucuresti, nr.

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Şase răniţi în Spania, într-o explozie la fabrică de muniţie germană Rheinmetall Expal Munitions de la Javalí Viejo, în apropiere de Murcia

News.ro acum 4 ore
Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP. ”Serviciile de urgenţă au pre

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 9 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, prezentați de Poliția olandeză. Motivul dezvăluirii identității lor VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Poliția a publicat joi seara, 30 ianuarie, fotografiile a două persoane care au fost arestate miercuri în legătură cu furtul de artă din Assen. Au fost făcute publice și numele acestora. Identitatea celei de-a treia suspecte, o femeie, nu a fost înc

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 7 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Radu Drăgușin s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg. Scene îngrijorătoare: a dus imediat mâna la genunchi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Radu Drăgușin (22 de ani) s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg, suferind o accidentare la genunchiul drept la numai 16 minute după ce intrase pe teren. a făcut semn către banca de rezerve că meciul este gata pentru el

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/12°
dum.

4°/10°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

2°/9°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/3°
Constanta
acum

vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/7°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/12°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/4°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

3°/9°
lun.

0°/6°