Frontiera moldo-română, care înainte era graniţa URSS-ului, iar acum este cea a Uniunii Europene, sporeşte interesul indivizilor care doresc să ajungă ilegal în UE.
Toate cazurile ce ţin de contrabanda cu ţigări s-au înregistrat şi documentat pe segmentul "verde" al frontierei moldo-române. În 2013, au fost constatate 28 de cazuri, comparativ cu 15 în 2012. Acum, poliţiştii de frontieră îi pot prinde pe făptaşi cu ajutorul celei mai moderne tehnici.
La frontiera moldo-română există nouă puncte de trecere internaţionale. Tot aici sunt înregistrate cele mai multe ilegalităţi cu mijloace de transport, cu ţigări, dar şi cu migraţia ilegală. Datele Poliţiei de Frontieră ne arată că numărul de încălcări ale legislaţiei frontaliere este în creştere, comparativ cu perioada similară a anului 2012. La frontiera verde, anul acesta au fost înregistrate abateri în peste 550 de cazuri cu implicarea a circa o mie de oameni, cu 100 mai multe decât în 2012.
Cele mai multe abateri
Cele mai multe abateri sunt puse pe seama încălcării regimului de frontieră precum braconajul, aflarea fără permis în zona de frontieră, la odihnă, tăierea lemnelor sau trecerea ilegală a frontierei. "În Punctele de Control şi Trecere a Frontierei au fost încălcate regulile de şedere pe teritoriul Moldovei de către 1.340 de străini. Acesta este totuşi în scădere cu 80% faţă de perioada de referinţă a anului 2012", spune Daniela Mânzatu, ofiţer de presă la Poliţia de Frontieră.
Potrivit acesteia, a crescut cu 22% numărul persoanelor care doresc să treacă frontiera cu acte contrafăcute sau străine. În acest an, au fost reţinute 267 de persoane, cu 49 mai multe decât în 2012.
Oricât de banal ar părea, s-a micşorat de două ori contrabanda cu ţigări, anul acesta fiind înregistrate 78 de cazuri. Importul de mijloace de transport este însă în creştere. De la începutul anului, au fost r