Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite Cucu, nu e Cucu: o Mioriţă USL-istă

Publicat in Vox Publica, luni 25 noiembrie 2013 ·

Desen & Copyright 2013@ ION BARBU

2011.

“Comisia de Integritate a PSD a decis duminică, după o scurtă ședință, cu 43 de voturi pentru și 5 împotrivă, să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid.”

“Fostul conducător al PSD, Mircea Geoană, a fost propus, luni, pentru înlocuirea din funcția de președinte al Senatului chiar de către conducerea centrală a partidului, la capătul unui conflict de aproximativ un an cu actualul lider, Victor Ponta.”

“Senatorul PSD Ilie Sîrbu a anunțat în plenul Senatului decizia partidului de a-l înlocui pe Geoană de la șefia camerei superioare. Au urmat vociferari și rumoare în sală de ședintă. Geoană, de la prezidiu, a precizat: .”

Ilaritatea a fost consemnată

Desen & Copyright 2013@ ION BARBU

“Decizia de astăzi, 13 noiembrie 2011, a Comisiei Naționale de Arbitraj și Integritate Morală a PSD este nulă de drept din perspectiva Statutului PSD și reprezintă o nulitate absolută din punctul de vedere al Legii Partidelor Politice, întrucât neaudierea părților atrage nulitatea absolută a deciziei. Fiind nulă din toate punctele de vedere, decizia nu produce consecințe”, susține Mircea Geoana într-un comunicat remis Ziare.com. El susține că formula în care s-a întrunit Comisia Națională de Arbitraj și Integritate Morală, cu 48 de membri, este nestatutară.”

“Faptul că și Șova și Ponta s-au antepronunțat cu privire la soluție și au vorbit cu gura plină e o formă de influențare a acestei decizii”, a spus Mircea Geoană. “Eu sunt extrem de neplăcut surprins de maniera aceasta stalinistă de a se proceda”, a mai spus Șeful Senatului.

Și noi la fel de extrem. Surprinderea a fost consemnată, căci este, într-adevăr, surprinzător să vezi politicieni vorbind cu gura plină.

“Întrebat dacă Geoană mai are loc în PSD, Victor Ponta a răspuns:

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 50 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 4 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 50 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°