Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte, spune o vorbă. În cazul amiciţiei dintre Adrian Bumbescu şi Ştefan Iovan s-a văzut că nu totul era roz cum părea. Între cei doi fotbalişti care au adus glorie Stelei în anii `80-`90 se pare că nu mai există nicio şansă de a se împăca.
Generaţia `86 a Stelei a dat dovadă de unitate de-a lungul timpului. Dar iată că anii au trecut şi între foştii coechipieri au apărut certuri şi chiar rupturi definitive. Este cazul "cuplului" Iovan-Bumbescu. Pe lângă unitatea de pe teren, cei doi erau şi colegi de cameră. Acum, după 26 de ani, cei doi s-au certat atât de rău încât nici nu mai vor să audă unul de altul. De la apropiaţii lui Bumbescu am aflat că acesta a şters până şi numărul de telefon al lui Iovan din agendă. În momentul când l-am întrebat pe Adrian Bumbescu dacă s-a împăcat cu fostul său coleg, acesta a fost succint şi elocvent. "Cine este Iovan? Nu am auzit în viaţa mea de el. Nu există pentru mine", a răspuns, pentru "ring", fostul fundaş.
Gazon de slabă calitate pe Arena Naţională
În altă ordine de idei, Steaua îşi joacă, în această seară, ultima şansă în grupa E a Ligii Campionilor în faţa nemţilor de la Schalke 04. Doar o victorie îi mai poate da speranţe de a prinde un loc ce o poate duce în primăvara europeană. Adrian Bumbescu, fostul fundaş de fier din generaţia `86, care va fi prezent diseară în tribune consideră că gazonul de pe Arena Naţională este inamicul numărul 1 al "roş-albaştrilor". "Aşa, de la distanţă, gazonul pare bun. Dar dacă vei călca pe el este foarte prost, vă spun asta din punct de vedere fotbalistic, şi avantajează echipa oaspete. Steaua are forţa de a lua cele trei puncte în meciul cu Schalke. Să vedem cum va fi şi vremea. Toate detaliile contează într-un asemenea meci", a concluzionat fostul fundaş.
Ţine regim alimentar @