Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IHS Buşteni îşi aşteaptă pacienţii care fac dializă în vacanţa de iarnă

Publicat in PHonline, luni 25 noiembrie 2013 ·

IHS (International Healthcare Systems) lansează Campania “Dializa în vacanţă” pe Valea Prahovei, prin care pacienţii care suferă de insuficienţă renală cronică, se pot bucura de o vacanţă de iarnă în staṭiunile din Breaza, Comarnic, Sinaia, Predeal, Azuga, alături de cei dragi, fără a avea grija tratamentului medical.

Centrul de dializăIHS Buşteni aşteaptă pacienţii tratati prin dializă, care doresc să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă la munte, într-un mediu plăcut şi primitor, în care tehnologia de ultimă generaţie este dublată de căldura umană a echipei de profesionişti. Performanţa echipei de îngrijiri se bazează nu doar pe înaltul profesionalism şi experienţa membrilor lor, ci şi pe împărtăşirea unor competenţe şi valori, precum comunicarea şi empatia. Acest lucru îi va ajuta pe pacienţi să uite de grija tratamentului şi să simtă cu adevarat bucuria unei vacanţe alături de cei dragi.

IHS Buşteni este un centru inaugurat în anul 2011, în cadrul căruia au fost trataţi până în prezent un număr de peste 100 de pacienţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Centrul oferă condiţii de tratament la standarde internaţionale şi se adresează pacienţilor care fac, în mod obişnuit, dializă atât în centrele publice, cât şi în cele private.

Tratamentul oferit în cadrul IHS Buşteni este gratuit pentru toţi pacienţii din România şi UE, IHS fiind în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pacienţii pot beneficia de tratament solicitând medicului curant din centrul de dializă o scrisoare medicală şi o adeziune pentru perioada în care doresc să fie în vacanţă.

Adresa Centrului de Dializă IHS Buşteni este: Bd.Independenţei 65B, Buşteni, judeţul Prahova. Programarile se pot face la telefoanele 0244.24.75.45; 0725.151.773.

* * *

Compania International Healthcare Systems (IHS) este m

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 8 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Finală de coșmar la revenirea lui Denis Drăguș » Galatasaray a câștigat Cupa Turciei

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Trabzonspor a pierdut miercuri seară finala Cupei Turciei, 0-3 cu Galatasaray. Denis Drăguș a fost introdus de antrenorul Fatih Tekke în minutul 60.

Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025. Elevii susțin astăzi proba la Matematică şi explorarea mediului

HotNews acum 25 minute
Evaluarea naţională la clasa a II-a continuă, joi, 15 mai, cu proba la Matematică şi explorarea mediului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii vor avea la dispoziție 45 de minute pentru rezolvarea testelor. Evaluarea Naţiona

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 9 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Trump nu se va deplasa în Turcia pentru negocierile Rusia-Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu, nu se va deplasa joi în Turcia pentru discuţii directe între Rusia şi Ucraina, a declarat miercuri un oficial american, citat de Reuters, transmite News.ro. Su

VIDEO George Simion, alături de Giorgia Meloni: „Cineva din presa românească spune că nu ne aflăm pe agenda dumneavoastră”/ Ce scrie presa italiană

HotNews acum 8 ore
Candidatul AUR în finala prezidențială, George Simion, a publicat miercuri seară o înregistrare video, pe contul său de TikTok, în care apare alături de premierul italian, Giorgia Meloni, în contextul în care politicianul român acesta s-a aflat marț

Mai multe arestări într-un caz de corupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţii militare

News.ro acum 10 ore
Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, tr

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 12 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

11°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°