Cei două sute de angajaţi de la Cariera Seciurile sunt fără speranţă. După două luni de şomaj tehnic şi concediu fără plată, oamenii cred că în decembrie nu se va schimba nimic pentru ei. Ei nu au fost anunţaţi oficial în privinţa programului din decembrie, dar circulă zvonuri că vor sta tot acasă pe salarii şi de 5 lei. Directorul Diviziei Miniere Daniel Antonie nu a fost de găsit nici pe telefonul mobil, nici pe telefonul fix de la serviciu.
Doi mineri de la Cariera Seciurile au primit luna aceasta un salariu de 5 respectiv 6,5 lei. Cei care au luat 200-300 de lei sunt chiar bucuroşi. Oamenii vor să ştie ce se va întâmpla cu ei, acum că unitatea a fost închisă. Un reportaj realizat de Digi 24 arată povestea unui miner de la Cariera Seciurile. Ion Vătrai este văduv de câţiva ani şi îşi creşte singur fetiţa de 5 ani. El povesteşte că banii nu-i ajung nici măcar pentru mâncare, darămite să-şi ducă copilul la grădiniţă. Un coleg de-al său a primit 6,5 lei salariu. Bărbatul era la muncă, dar a vorbit cu jurnaliştii soţia minerului. Familia Mutulete are acasă trei copii şi multe rate la bănci. “Am băiat de 23 de ani fără serviciu, fată de 17 ani, la liceu, una de 21 de ani, tot fără serviciu. Cum se poate aşa ceva, să stăm fără serviciu, fără bani”, a declarat Victoria Mutulete. Cei mai mulţi dintre ei şi-au dat terenurile şi acum riscă să rămână şi fără loc de muncă. „La ora actuală, să mă lase fără serviciu şi cu teren luat, cu două hectare şi jumătate de teren luat”, spune un alt bărbat.
Un alt miner, Petre Bobină, spune că sunt dispuşi să protesteze. „Oamenii au ajuns la limita răbdării. Mi-e teamă că, la un moment dat, s-ar putea ca lucrurile să iasă de sub control”, a declarat acesta.
EFECTE
Problema de la Seciuri afectează toată comuna Roşia de Amaradia. Primarul Liviu Cotojman a menţionat că: “Unitatea minieră de la Seciuri era principala