Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Cameron vrea măsuri care să împiedice imigranţii din Uniunea Europeană să profite de sistemul social britanic

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Premierul britanic David Cameron analizează o serie de măsuri care să împiedice imigranţii din cadrul Uniunii Europene „să profite“ de ajutoarele sociale din Marea Britanie înaintea ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari la 1 ianuarie 2014, relatează „Financial Times“, în ediţia online.

Premierul a analizat o serie de măsuri pentru reducerea factorilor care atrag imigranţi în Marea Britanie, inclusiv creşterea perioadei de timp dintre sosirea în ţară şi momentul în care aceştia pot cere ajutoare sociale. Consilierii lui Cameron au dezminţit sugestiile care afirmă că această perioadă ar putea fi extinsă de la trei luni la un an, dar au confirmat că se are în vedere înăsprirea acestor norme.

Unele dintre reformele propuse ar putea fi incluse în proiectul de lege guvernamental privind imigraţia, în timp ce altele ar putea să fie integrate renegocierii legilor UE, propusă de David Cameron înainte de referendumul planificat pentru 2017.

Alistair Carmichael, secretarul scoţian liberal-democrat, a fost de acord că sunt necesare „acorduri de tranziţie robust“, dar a precizat că partidul său nu vrea să pună Marea Britanie „de partea greşită a restului Uniunii Europene“.

Comisia Europeană a acuzat conservatorii că nu oferă nicio dovadă că imigranţii din cadrul UE sunt implicaţi în "turismul pentru beneficii sociale", insistând că aceştia plătesc mai multe taxe la bugetul britanic decât încasează prin beneficii sociale.

Materiale pe aceeaşi temă:

Marea Britanie nu renunţă la controalele de la metrou împotriva imigranţilor ilegali. ONG-urile ripostează

Cătălin Ivan, către un parlamentar britanic: Ori părăsiţi UE, ori vă conformaţi regulilor şi respectaţi românii

Cătălin Ivan a cerut Daily Express să înceteze „cruciada“ împotriva românilor

EXCLUSIV VIDEO Cum scorneşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°