Fostul primar al comunei Grădina, Ion Melcea, se judecă cu Primăria comunei Grădina, prin actualul primar, Gabriela Iacobici, şi cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, încă de la sfârşitul anului 2008. Judecata continuă şi la această dată, iar potrivit primăriţei Gabriela Iacobici, Melcea s-ar putea alege cu un nou proces.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Ion Melcea şi Maria Macrina Ionescu, fost contabil-şef al Primăriei Grădina, au intentat proces în data de 21 noiembrie a.c. Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa şi Primăriei comunei Grădina prin primar Gabriela Iacobici. Dosarul este înregistrat la Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi are ca obiect contestaţie act administrativ fiscal (recuperare prejudiciu şi dobânzi). Numărul unic al dosarului (număr format vechi) este 983/36/2011.
Au fost omise licitaţia publică şi înscrierea la masa credală
Totul a pornit în anul 2008, când de la şefia autorităţii locale a plecat primarul Ion Melcea şi a venit Gabriela Iacobici. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a constatat la acea dată că Primăria a cumpărat cu un an în urmă, în 2007, când primar era Ion Melcea, un buldoexcavator de la firma Dantur SRL din Brăila. „Buldoexcavatorul care l-a achiziţionat el (n.r. Ion Melcea), când era primar, nu exista în actele contabile. El a fost plătit, dar fizic nu există în actele contabile ale Primăriei. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a venit şi a făcut constatarea că nu există acel utilaj şi de la sfârşitul anului 2008 ne tot judecăm”, a declarat ieri primarul Gabriela Iacobici. Şefa autorităţii locale susţine că pentru achiziţia buldoexcavatorului fostul primar nu a organizat licitaţie publică, deşi acest lucru se impunea,