Aon, subsidiara locală a celui mai mare broker de asigurări la nivel mondial, a decis să se retragă din Uniunea Naţională a Socieţăţilor de Intermedire şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), pe motiv că asociaţia se focusează în principal pe reprezentarea intereselor brokerilor de retail, în detrimentul celor corporate.
„E normal ca UNSICAR să abordeze în principal intersele marii majorităţi a membrilor săi - brokerii de retail- dar nu e firesc ca vocea brokerilor corporate să nu mai conteze. Iniţiativele noastre au fost sancţionate, ca şi când ele n-ar fi fost de interes general. Nu e o decizie simplă, dar nu cred că „disciplina de partid” trebuie să primeze într-o asociaţie profesională”, a afirmat Valentin Ţuca, CEO al Aon Romania, Bulgaria şi Europa de Sud-Est.
Aon este unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei brokerilor locali, înfiinţată în urmă cu peste 10 ani.
Pe de altă parte, ceilalţi brokeri din asociaţie au declarat prin intermediul preşedintelui Bogdan Andriescu că Aon este singurul broker corporate care este nemulţumit de activitatea uniunii. În plus, aceştia susţin că Aon nu a luat parte la iniţiativele UNSICAR.
Aon, subsidiara locală a celui mai mare broker de asigurări la nivel mondial, a decis să se retragă din Uniunea Naţională a Socieţăţilor de Intermedire şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), pe motiv că asociaţia se focusează în principal pe reprezentarea intereselor brokerilor de retail, în detrimentul celor corporate.
„E normal ca UNSICAR să abordeze în principal intersele marii majorităţi a membrilor săi - brokerii de retail- dar nu e firesc ca vocea brokerilor corporate să nu mai conteze. Iniţiativele noastre au fost sancţionate, ca şi când ele n-ar fi fost de interes general. Nu e o decizie simplă, dar nu cred că „disciplina de partid” trebuie să primeze într-o asociaţie profesională”, a afirmat Valen