China este pentru România un partener privilegiat, a declarat luni premierul Victor Ponta, afirmând că își dorește ca relația dintre cele două state să rămână la fel de strânsă și pe viitor, informeaza Agerpres.
"Doresc să salut cu deosebită căldură și prietenie prezența la București a prim-ministrului Li Keqiang și a delegației care îl însoțește. Este o vizită pe care pot să o cataloghez istorică — aproape 20 de ani de când un prim-ministrul al Chinei s-a aflat la București. Vreau să mulțumesc pentru căldura primirii la Beijing la începutul lunii iulie. (...) China este pentru România un partener privilegiat, avem o relație de 65 de ani, excelentă din punct de vedere politic, economic, cultural și educațional. Au avut loc schimbări politice, dar relația dintre România și China a rămas la fel de apropiată și așa ne dorim și pe viitor. Îmi doresc, așa cum am spus și la Beijing, ca România să fie cel mai bun prieten al Chinei în UE și în această regiune", a susținut premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă comună cu omologul său chinez Li Keqiang.
Premierul român a salutat adoptarea unei declarații privind aprofundarea cooperării bilaterale, afirmând că aceasta este încă un pas în realizarea unui parteneriat cu adevărat strategic între România și China.
"Dincolo de relațiile politice, care sunt excelente, am discutat foarte mult despre relațiile economice. China este un partener economic și comercial important, dar potențialul este mult mai mare și trebuie să dezvoltăm aceste relații", a spus Ponta, arătând că exporturile României către China au crescut de la începutul anului cu 30%.
El a dat asigurări că de fiecare dată România va fi o gazdă bună pentru partenerii chinezi.
SURSA: Agerpres
Cuvinte cheie:victor ponta, china, acorduri
China este pentru România un partener privilegiat, a declara