Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite greva, nu e greva

Publicat in Magazin Salajean, luni 25 noiembrie 2013 ·

Ciudat cum grevele generale, anunţate în repetate rânduri, reuşesc aproape de fiecare dată să se transforme într-un “fâs”. Fie că este vorba de sistemul de învăţămînt, fie că e vorba de cel sanitar. Sau, poate, era ceva de aşteptat? După o vară plină de frământări, se reuşeşte formarea unor coaliţii, se conturează o listă de revendicări şi se bifează primele acţiuni de protest, totul se dezumflă pe ultima sută de metri, iar pasul decisiv nu mai sunt dispuşi să îl facă toţi. De pildă, medicii au revenit asupra deciziei de a-şi da demisiile în blocdacă revendicările nu vor fi soluţionate. În teritoriu, sindicatele au constatat că nu în toate unităţile spitaliceşti poate fi declanşată o grevă generală. Nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru o astfel de acţiune. Numeroasele negocieri au eşuat, pichetările sau marşul de protest nu au avut niciun ecou, ba mai mult, decidenţii din Sănătate sunt convinşi că o grevă generală în sistem nu ar putea avea loc. Zilele trecute, însuşi ministrul atrăgea atenţia asupra faptului că o astfel de acţiune a cadrelor medicale ar fi cam ilegală. Iar în tot acest timp, sistemul se îmbolnăveşte pe zi ce trece. Deja mulţi rezidenţi aleg specializarea în alte state pentru simplul motiv că acolo primesc chiar până la 2.000 de euro lunar, în timp ce în România, veniturile acestora sunt de aproximativ 1.000 de lei. De asemenea, proiectele privind reformarea sistemului medical românesc se află încă în dezbatere, în timp ce medici şi asistenţi experimentaţi aleg ofertele primite de peste hotare. Însă nu doar sistemul medical este “în fierbere”, ci şi cel de învăţământ, unde, la fel finanţarea necorespunzătoare s-a transformat într-o veşnică nemulţumire. Şi aici scenariul pare unul asemănător. Negocieri eşuate şi acţiuni revendicative fără ecou, iar sindicaliştii din învăţământ nu par să ajungă la o înţelegere. Boicotează sau nu anul şcolar. S-

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 9 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 49 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 54 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°