Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motor negru turbo-aspirat: Black Friday devine ceea ce trebuia să fie mereu

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Prima sesiune de Black Friday a trecut şi anul acesta. La trei ani după importarea acestei sărbători a consumismului şi în România, ediţia de anul acesta a părut una mai liniştită şi mai aşezată. Câteva gânduri, din mijlocul evenimentului, am extras mai jos.

În primul rând, dacă mai era nevoie de o confirmare, ecosistemul magazinelor online este împărţit în două. eMAG domină autoritar, iar secţiunea a doua e reprezentată de restul magazinelor. Ofertele bune nu pot fi găsite decât la cei mai mari, iar cei mici trebuie să vină cu lucruri mici, interesante şi care să fie scoase în evidenţă în stocuri limitate.

Ce a demonstrat eMAG anul acesta?

A fost un tur de forţă pentru magazinul online deţinut de Naspers şi păstorit de Iulian Stanciu. Ei au adus Black Friday în România, iar ei au decis anul acesta că va fi pe 22 noiembrie. Toţi ceilalţi s-au conformat.

eMAG a venit cu oferte interesante, aduse în parteneriate cu unii producători, care au atras cumpărătorii. Am văzut un focus pe Nokia, ceea ce a fost un avantaj pentru terminalele cu Windows Phone. Eu mi-am comandat un Lumia 925 la 1.400 de lei, un preţ la care nu puteai refuza un asemenea telefon. De asemenea, Google Nexus 7, ediţia pe 2012 cu Wi-Fi era greu de evitat pentru orice cumpărător.

Mai interesant, pe lângă cifrele seci, e că eMAG a vândut 60 de maşini. Au făcut-o şi pe asta. Au deschis şi drumul către un sistem foarte bun prin care cumpărătorul este atras să dea click pentru o maşină. Avans 1.000 de lei şi 30 de zile pentru a o cumpăra. În plus, o maşină a fost cumpărată de pe un terminal mobil. Cât de bună e asta? eMAG-ul are cu ce se lăuda, pentru că au reuşit să facă imposibilul printr-o strategie agresivă şi constantă. Şi-au mărut ecosistemul magazinului treptat, iar la anul vor trebui să fie din ce în ce mai buni. Ce poate urma? Apartamente? Doar dacă piaţa o va permite.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 19 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 58 minute
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum o ora
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

BNR lansează de 1 decembrie o bancnotă cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

Mediafax acum o ora
Bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ± 1 mm, culoare predominantă: albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: î

Accident pe autostradă: 7 mașini implicate

Arad24.net acum 10 minute
Un accident de circulație a avut loc pe autostrada A 1, Arad-Nădlac în apropiere de Nădlac. Ceața deasă și neadaptarea vitezei la condițiile de drum au produs din nou pagube materiale și au făcut victime. „Intervin pompierii militari din cadrul Deta

Scandal în Germania după ce mai multe cranii au fost datate în mod eronat şi catalogate ca descoperiri senzaţionale

G4Media acum o ora
Un arheolog pensionar din Germania este anchetat pentru că ar fi identificat intenţionat în mod eronat mai multe cranii şi fragmente de craniu ca fiind descoperiri senzaţionale ce ar data din urmă cu multe mii de ani, informează DPA. Unul dintre ace

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 16 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°