Fonduri străine de peste 1,5 miliarde de euro au intrat pe piaţa bursieră elenă din iunie, când Grecia a devenit prima naţiune dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă, anunţă publicaţia Naftemporiki, conform ekathimerini.com.
Fondurile străine s-au concentrat pe privatizările din Grecia şi majorarea capitalului băncilor, intrările de capital compensând ieşirile înregistrate înainte de vara anului trecut, când se vehicula ieşirea ţării din zona euro, notează Agerpres.
În ultimele şase luni, capitalizarea de piaţă a crescut cu 33%, susţine ziarul elen. În iunie, Grecia a devenit prima naţiune dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici de referinţă şi soluţii de management al riscurilor financiare MSCI, după ce indicele Bursei de la Atena a scăzut cu 83% din 2007.
Majorarea intrărilor de capital se datorează preţului scăzut al acţiunilor şi aşteptărilor unei redresări semnificative, precum şi perspectivei ca Bursa de la Atena să beneficieze de plasarea sa în rândul pieţelor emergente, care ar urma să aducă intrări de capital de până la trei miliarde de euro.
ALINA VASIESCU Fonduri străine de peste 1,5 miliarde de euro au intrat pe piaţa bursieră elenă din iunie, când Grecia a devenit prima naţiune dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă, anunţă publicaţia Naftemporiki, conform ekathimerini.com.
Fondurile străine s-au concentrat pe privatizările din Grecia şi majorarea capitalului băncilor, intrările de capital compensând ieşirile înregistrate înainte de vara anului trecut, când se vehicula ieşirea ţării din zona euro, notează Agerpres.
În ultimele şase luni, capitalizarea de piaţă a crescut cu 33%, susţine ziarul elen. În iunie, Grecia a devenit prima naţiune dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici de referinţă şi soluţ