Mai multe grupuri de manifestanți ce solicită demisia premierului thailandez Yingluck Shinawatra au pătrus, luni, în sediul Ministerului Finanțelor și amenință că vor ocupa și alte instituții, informează AFP.
”Este ultima etapă a nesupunerii civile”, a declarat mulţimii Suthep Thaugsuban, unul dintre conducătorii Partidului Democrat, principalul partid de opoziţie din ţară, care a pătruns şi el în clădire împreună cu susţinătorii săi.
”Dacă funcţionarii nu opresc lucrul, vom pătrunde în toate ministerele mâine pentru a arăta că sistemul Thaksin nu are legimitate să conducă ţara”, a spus reprezentantul opoziţiei, cu referire la fostul premier în exil, Thaksin Shinawatra, care se află în continuare în centrul politicii acestui regat.
Zeci de mii se ai guvernului lui Yingluck Shinawatra, sora lui Thaksin, au mărşăluit luni prin faţa mai multor instituţii, între care sediul poliţiei şi al armatei thailandeze. Manifestanţii au anunţat că intenţionează în înnopteze în sediul Ministerului de Finanţe şi în faţa Monumentului Democraţiei, loc emblematic al mişcării de stradă, unde sunt instalate corturi de mai multe zile.
În centrul nemulţumii protestatarilor se află în special un proiect de lege de amnistie văzut ca un mijloc de natură să permită revenirea fostului premier Thaksin Shinawatra, aflat în exil pentru a scăpa de o condamnare de doi ani cu închisoarea pentru nereguli financiare.
Potrivit autorităților, în jur de 150.000 – 180.000 de susținători ai opoziției au protestat și duminică în capitala thailandeză.
Actualul prim-ministru thailandez a precizat că nu va părăsi postul.
Mai multe grupuri de manifestanți ce solicită demisia premierului thailandez Yingluck Shinawatra au pătrus, luni, în sediul Ministerului Finanțelor și amenință că vor ocupa și alte instituții, informează AFP.
”Este ultima etapă a