Majoritatea medicilor şi asistenţilor din sistemul de sănătate sătmărean s-au aflat ieri în grevă timp de două ore. Mai exact, este vorba despre un număr de 1.500 de angajaţi ai sistemului medical sătmărean, printre care medici şi asistente. La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare angajaţii s-au postat la intrarea principală, aparţinătorii având interzis în incinta unităţii spitaliceşti. În cazul în care nu vor ajunge la vreo înţelegere cu autorităţile centrale, greva de ieri va fi urmată de o grevă generală pe termen nelimitat, cadrele medicale luând în calcul chiar şi demisia în bloc. Anunţul a fost reiterat ieri de către preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Satu Mare, Aurelia Pop. Medicii au asigurat doar urgenţele
Liderul Uniunii Judeţene Sanitas Satu Mare, Aurelia Pop, a declarat că în timpul grevei de avertisment s-a asigurat doar o treime din activitatea normală, conform legii, în timp ce urgenţele s-au acoperit în proporţie de 100%. Uniunea Județeană Sanitas Satu Mare însumează un număr de 1.100 de membri, din care 964 de persoane au semnat deja lista de acţiuni şi de revendicări. La acest total se mai adaugă un număr de 500 de medici activi, respectiv 100 de medici pensionari, membri ai Colegiului Medicilor Satu Mare. Concret, peste 1.500 de persoane au protestat ieri în judeţul Satu Mare. Sindicaliştii vor 6% din PIB pentru sănătate
Principala nemulţumire a medicilor este aceea că sectorului sănătăţii i se alocă un procent prea mic din Produsul Intern Brut. Concret, angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în