Scris de Dorin Ocneriu - A ajuns în spital cu răni grave după ce şoferul maşinii în care era a pierdut controlul volanului. Vinovatul a declarat la spital că victima a căzut dintr-un pom.
USUSĂU. După-amiaza zilei de 18 iulie 2013 i-a adus lui Darius Dehelean, de 26 de ani, din Ususău, un mare necaz. Ca şi în alte dăţi, a mers cu vecinul său, Claudiu Găescu, de 32 de ani, la pădure pentru a încărca o maşină cu lemne. Pe drumul de întoarcere, Claudiu a pierdut controlul volanului şi maşina a început să ia viteză la vale.
„M-am uitat speriat la Claudiu, însă locul şoferului era gol, acesta sărise din cabină. Am sărit şi eu, m-am izbit de copaci şi am simţit o durere acută în şale. Am încercat să mă ridic, dar picioarele nu mă ţineau. Claudiu a venit lângă mine şi văzând că nu mă pot mişca, a telefonat în sat după ajutoare. După o vreme a venit Nicu Ivan împreună cu două femei, soţiile lor. M-au luat pe sus, m-au pus în bena camionetei cu care veniseră şi m-au dus la Ususău la casa lui Nicu, unde m-au mutat în portbagajul unui autoturism cu care m-au dus la Urgenţe la Arad. Aici, Claudiu le-a spus doctorilor că am căzut dintr-un pom în grădină, mi-a lăsat 20 de lei şi au plecat. Familia mea a aflat întâmplător, după mai multe ore, de accidentul pe care l-am suferit”, ne spune Darius Dehelean.Diagnosticul medical
Doctorii de la Urgenţe i-au acordat ajutor calificat, apoi accidentatul a fost transferat la Secţiile de Urologie şi Ortopedie, unde i s-au făcut mai multe operaţii, însumând un mare număr de zile de spitalizare. Deşi doctorii şi-au dat toată silinţa pentru a-l readuce la parametrii fizici şi fiziologici normali, starea sănătăţii lui Darius este departe de a fi bună. Cităm din biletul de ieşire din spital: strictură de uretră posttraumatică, cistostomie suprapubiană, retenţie acută de urină, disjuncţie pubiană grad I, fractură ram iliopubian şi is