O vizită de jumătate de oră la sediul central din Londra al SABMiller, proprietarul Ursus Breweries, arată cât de intensă este ziua în care o companie din careul de aşi ai industriei berii îşi anunţă rezultatele financiare.
SABMiller este prezent pe piaţa românească prin intermediul Ursus Breweries, care deţine unităţi de producere a berii la Timişoara, Buzău, Braşov şi o unitate de producţie de capacitate mică la Cluj. Totodată, grupul a achiziţionat în 2009, prin Ursus Breweries, producătorul Bere Azuga.
Creşterea de 6% a Ursus Breweries din prima jumătate a anului fiscal se datorează evoluţiei brandului Ciucaş, în format PET, în timp ce profitul a fost impactat de creşterea costurilor şi a investiţiilor mai mari în marketing. „Ne-am repoziţionat portofoliul de produse şi acest lucru a fost decisiv pentru noi în România. De asemenea, am ales să fim competitivi, deşi piaţa a cerut tot mai multă bere la PET. Mie nu-mi place PET-ul pentru că face din bere un produs commodity. Prefer berea la sticlă sau la halbă, dar în anumite piete trebuie sa fim competitivi, de aici şi nevoia de a lansa Timişoreana la PET de 2,5 litri”, afirmă Alan Clark, managerul care conduce gigantul de bere SABMiller.
Citeste pe wall-street.ro mai multe despre strategia SABMiller