Se vorbeşte zilele acestea că legiuitorul a greşit atunci când a stabilit baza de impunere a impozitului pe construcţii (introdus prin OUG nr. 103/2013) întrucât s-a referit la construcţiile care se află în patrimoniul contribuabilului şi nu la clădirile care se află în proprietatea aceluiaşi contribuabil. De data aceasta sunt de părere ca, din perspectica tehnicii legislative şi a tehnicii fiscale, Guvernul a procedat în mod corect. Nu discut aici oportunitatea introducerii unui astfel de impozit.

În primul rând legiuitorul a dorit în mod expres să cuprindă în baza de impunere a noului impozit pe construcţii doar acele construcţii care nu se află în proprietatea contribuabililor stabiliţi pentru acest impozit. „Orice persoană care are în proprietate o clădire” plăteşte impozitul pe clădiri, în timp ce sunt obligate la plata impozitului pe construcţii „persoanele juridice”, de principiu.

Plecând de la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dubla impunere (taxa clawback din industria Pharma nu cuprinde TVA), Guvernul a stabilit în mod expres că se plăteşte impozit pe construcţii doar pentru acele construcţii asupra cărora nu se plăteşte impozit pe clădiri. Evitarea dublei impuneri întrucât aceeaşi bază de impunere nu poate fi sancţionată fiscal de două ori. Or, cum impozitul pe clădiri se plăteşte inclusiv de contribuabilii impozitului pe construcţii care au însă construcţii/clădiri în proprietate, Guvernul a dorit să impoziteze alte drepturi asupra clădirilor decât dreptul de proprietate, noul impozit fiind un impozit pe dezmembrămintele (dreptul de folosinţă, administrare, etc.) dreptului de proprietate şi nu pe proprietatea contribuabililor anume menţionaţi. Proprietatea clădirilor se supune impozitului pe clădiri iar dezmembrămintele dreptului de proprietate asupra clădirilor cad sub incidenţa impozitului pe construcţii.

Că nive