Elevii Liceului de Artă au pus în practica cunoștințele dobândite la cursurile de artă monumentală pentru a decora incinta instituției de învățământ. Vineri, două grupe de liceeni de clasele a Xl-a și a XII-a au realizat o lucrare murală în tehnica sgrafitto sub coordonarea profesorului Valeriu Șușnea.
„Am continuat astfel proiectul prin care ne dorim să decorăm spațiul mural al liceului. Este vorba despre o lucrare de sgrafitto în două culori, pe o suprafață de 18 metri pătrați, care este poziționată pe unul dintre pereții de la intrarea în liceu.
Tehnica sgrafitto a fost folosită încă din Renaștere, cu rezultate spectaculoase. Aceasta presupune, în esență, suprapunerea mai multor straturi de paste colorate diferit, care prin zgârieturi repetate aduc la lumină straturile de dedesubt, compunând astfel o imagine cu valențe grafice. Încercăm în felul acesta să transformăm instituția noastră de învățământ într-un muzeu. O astfel de inițiativă o putem pune în practică și în alte școli din Buzău dacă vom fi invitați, putând înlocui formulele de pe pereți cu lucrări de artă”, a declarat Valeriu Șușnea, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici Buzău.
Tehnica liceenilor a avut impact asupra privitorilor, dovadă că au primit o mână de ajutor și din partea directorului instituției, Mioara Sângeorzan. Adolescenții au mai primit felicitări și din partea lui Aurel Girip, tehnician la Facultatea de Artă, secția Artă Monumentală și restaurare.
Elevii Liceului de Artă au pus în practica cunoștințele dobândite la cursurile de artă monumentală pentru a decora incinta instituției de învățământ. Vineri, două grupe de liceeni de clasele a Xl-a și a XII-a au realizat o lucrare murală în tehnica sgrafitto sub coordonarea profesorului Valeriu Șușnea.
„Am continuat astfel proiectul prin care ne dorim să decorăm spațiul mural al liceului. Este vorba despre