Revendicările federaţiei Sanitas pot fi rezolvate pe calea dialogului, declară într-un interviu la RFI ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în contextul grevei de avertisment de luni din sistemul sanitar. Liberalul spune că nu-şi va da demisia, aşa cum îi cer sindicatele, cărora le aminteşte că în 2008 i-au oferit o diplomă de excelenţă pentru modul de colaborare.
Eugen Nicolăescu e de părere că greva de avertisment din sistemul sanitar e un demers firesc, din punct de vedere sindical: "Din punct de vedere sindical, este un demers normal. Din punct de vedere al modului în care doreşte cineva să-şi obţină nişte doleanţe, să le facă practice, cred că este un demers care din punctul meu de vedere putea fi rezolvat, cum cred în continuare că poate fi rezolvat, pe calea discuţiilor, pe calea negocierilor, pe calea dialogului. Dar sigur, eu nu pot să opresc un sindicat să facă ceea ce doreşte".
Federaţia Sanitas i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii. În replică, Eugen Nicolăescu spune că această solicitare este "demagogică": "Atâta timp cât eu până acum am făcut tot ce se poate în acest sector, mă îndoiesc că acest lucru îl doresc. Asta-şi doresc unii sau alţii, ca să pară mai vocali, să pară mai importanţi şi mai interesanţi. Vă aduc aminte, poate s-a uitat acest lucru, că în anul 2008, la sfârşitul mandatului meu de ministru, federaţia Sanitas mi-a oferit o diplomă de excelenţă pentru modul de colaborare. Credeţi că s-a schimbat ceva în structura mea de comportament, de atitudine, de atunci? Nu s-a schimbat nimic, dimpotrivă, sunt la fel de aplecat pentru problemele oamenilor, sunt la fel de deschis la dialog, sunt la fel de deschis să găsesc soluţii şi cu ei la masă se pot găsi. Deci din punctul meu de vedere, sunt declaraţii pur demagogice, pe care le fac unii sau alţii, ca să pară mai importanţi".
Întrebat dacă este optimist că greva genera