Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Mitrache: „Ne-am adaptat la suprafaţa de joc şi am câştigat la limită”

Publicat in Gazeta Noua, luni 25 noiembrie 2013 ·

Cele două partide de la sfârşitul săptămânii trecute dintre grupele de juniori de la LPS Slatina şi FC Olt Slatina, care activează la nivelul Campionatului Republican, au fost foarte disputate.

Jocurile au antrenat mari ambiţii la nivelul celor două grupe de juniori, FC Olt impunându-se la limită. Profesorul de la FC Olt Slatina, Iulian Mitrache, spune că a adaptat jocul la suprafaţa de joc de pe terenul trei din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai” Slatina. Acesta a ţinut în mod special să-i felicite pe juniorii divizionarei B slătinene.

„Au fost două jocuri asemănătoare, încrâncenate, s-a jucat cu ambiţie. S-a trecut peste faza de construcţie, iar diferenţa a fost făcută de factorul tactic şi de fazele fixe, în urma cărora am şi marcat. Felicit jucătorii pentru atitudinea cu care au abordat aceste jocuri. Au fost dueluri de luptă, s-a jucat cu mingi lungi, la bătaie, pe terenul trei era greu să le cerem jucătorilor să construiască. Ne-am adaptat suprafeţei de joc şi am câştigat la limită. Sper să continuăm pe această linie. Este o luptă strânsă la cele două categorii de vârstă şi ne bucurăm că suntem în fruntea clasamentului”, a spus profesorul de la FC Olt Slatina, Iulian Mitrache.

La juniori B, FC Olt este lider în clasament, în timp ce la juniori A ocupă locul secund, fiind la un punct în spatele grupării de pe primul loc, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” Craiova.

Programul etapei a XIV-a, 30 noiembrie:

CSS T. Măgurele - LPS Viitorul Piteşti

CSM Rm. Vâlcea - LPS Tg. Jiu

ACS FC Olt Slatina - CSU Craiova

CSS Craiova - LPS Slatina

CS Mioveni - Minerul Motru

Şc. „Gică Popescu” Craiova - stă

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Prognoza meteo: vreme deosebit de rece în România, în următoarele zile. În ce zone se anunță ploi și ninsori

HotNews acum o ora
Vremea se menține deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, potrivit prognozei p

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum o ora
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-au retras din proba de dublu de la Roma » Care e un posibil motiv

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Gabriela Ruse (27 de ani) și Marta Kostyuk (22 de ani) s-au retras din optimile probei de dublu a turneului de la Roma, cu puțin timp înaintea confruntării cu Ulrikke Eikeri (32 de ani) și Eri Hozumi (31 de ani). însă evoluția ei îi dă speranțe lui

VIDEO Garry Kasparov, îndemn pentru români să iasă la vot: „Dacă nu votezi, poți să ajungi ca în Rusia”

HotNews acum 49 minute
Marele șahist Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un int

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

Suedia suspendă spațiul Schengen, începând de luni. Sfaturile MAE pentru românii care călătoresc în țara nordică

Libertatea acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță o schimbare importantă pentru călătorii în Suedia. Autoritățile suedeze au decis să reintroducă controlul la frontierele interne între 12 mai 2025 și 11 noiembrie 2025, conform MAE.

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Vremea

București
acum

20°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

17°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°