Cercul de artă populară de la Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila a lansat, la începutul anului şcolar, o invitaţie către doi fotografi petrileni, Vlad Bencovici şi Dacian Gheban, ca să creeze o mică comunitate foto, ai cărei beneficiari să fie copiii clubului.
Vlad Bencovici a fost cel care a venit cu ideea realizării acestei expoziţii. El este un artist apreciat în toată lumea şi proiectele lui se vând pe freelancer.com. Faptul că el a reuşit să ajungă la performanţă a fost considerat de profesorul Radu Chinţa un bun exemplu pentru elevii clubului.
Expoziţia a fost vernisată sâmbătă, la ora 17, şi s-a bucurat de prezenţa părinţilor, a inspectorului şcolar Sile Pop şi a unor lideri politici locali. După alocuţiunile rostite de cele trei gazde, d-nii Chinţa, Bencovici şi Gheban, trei elevi, Nicolae Levente şi fraţii Adam, au citit, cu emoţiile fireşti oricărui debut, câteva poezii specifice şezătorilor de toamnă. Atunci când roadele câmpului sunt puse la adăpost în hambarele ţăranului gospodar, iar seara coboară devreme de peste deal. Apoi a venit rândul elevului cantautor Antonio Simon să încânte publicul cu câteva hit-uri de succes.
Au participat cu fotografii specifice temei propuse Patricia Laczko, Raluca Bolohan, Felicia Voicu, Vlad Bencovici, Diana Tacu, Victor Chinţa, Flavius Frunză, Antonio Simon, Alexandra Heljiu, Cristina Garbai, Dacian Gheban, Andreea Bucălae, Albert Elekes, Monica Gabriela Dogaru şi Denisa Zbora. O parte din fotografii au fost expuse pe simeze, iar altele au putut fi văzute într-un slide show, acompaniat de muzica chitarei lui Antonio Simon.
Au desenat, cu harul specific copilăriei, Dealu`cu dor: Klara Bartha, Cristina Moise, Mădălina Ionela Palade, Georgiana Şandru, Darius Negoi, Codruţa Urmă, Monica Barcsay, Alexandra Gâtlan, Dragoş Urus, Alexia Lungu, Denis Bălănesc, Octavian Bumbac, Raluca Bolog