Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pistă de biciclişti la Răcoasa

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 26 noiembrie 2013 ·

Primăria Răcoasa a început amenajarea pistelor de biciclete în comună, de-a lungul drumului naţional DN 2L Tişiţa – Răcoasa – Soveja. Proiectul este finanţat cu fonduri europene, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Ţara Vrancei“. Primarul Sebastian Păun spune că pista de biciclete va avea o lungime de 1,3 kilometri, de-a lungul drumului naţional, care străbate satul Răcoasa. Pista va fi realizată lângă gospodării, iar valoarea proiectului este de circa 50 mii euro. „Sperăm ca în cel mai scurt timp să finalizăm lucrările la această investiţie. Am ales să o realizăm din pavele pentru că în viitor dorim să realizăm şi o canalizare şi nu vrem să distrugem ceea ce am făcut acum“, a afirmat primarul Păun.

Iniţial, primăria din Răcoasa dorea să realizeze un trotuar în sat pe această porţiune însă programele cu fonduri europene nu permiteau realizarea unei astfel de investiţii. Astfel s-a ajuns la soluţia realizării unei piste de biciclişti pentru care se puteau acorda bani europeni şi care poate fi utilizată şi de pietoni.

Primarul Sebastian Păun a arătat că primăria pregăteşte un proiect, tot prin GAL, pentru promovarea turistică a localităţii Mărăşti unde există unul dintre cele mai frumoase mausolee din România, reabilitat în acest an printr-un proiect finanţat din fonduri europene şi implementat de Consiliul Judeţean. De altfel, pentru a facilita accesul la Mărăşti, administraţia judeţeană a reabilitat şi modernizat drumul judeţean care asigură legătura cu acest sat.

Prin intermediul unui GAL, atât fermierii cât şi autorităţile locale care depun proiecte pentru accesarea de fonduri europene pot obţine mult mai uşor banii de care au nevoie. În loc să aştepte luni de zile până când proiectele sunt verificate şi declarate eligibile, documentaţia este verificată doar de specialiştii GAL-ului şi ulterior avizată de autorităţile centrale

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°