Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu nu va fi FERMIERUL nr. 1 al ţării. Un pedelist i-a "LUAT" faţa!

Publicat in Ziarul Ring, luni 25 noiembrie 2013 ·

Este cunoscut că terenul agricol din Călăraşi cumpărat de Ioana Băsescu şi pe care preşedintele vrea să-l treacă pe numele lui se întinde pe aproximativ 290 de hectare. Ceea ce nu se ştia până acum este că şi la Administraţia Prezidenţială, dar şi în parlament există mai mulţi "moşieri", iar unul dintre ei chiar a întrecut familia primului om în stat.

Cu toate că ultimii ani au fost măcinaţi de criză, au existat şi câţiva actuali parlamentari care au considerat proprice investiţiile în agricultură. Este şi cazul deputatului PDL Vasile Iliuţă. El şi soţia au cumpărat, din 1994 până acum doi ani, nu mai puţin de 402 hectare de teren agricol în comuna Vâlcelele, din judeţul Călăraşi. De altfel, la o oră şi 14 minute de mers cu maşina se află comuna Nana, unde şi-a luat teren agricol fiica cea mare a preşedintelui.

"Colecţionari" de terenuri

Vasilie Iliuţă nu este singurul parlamentar care a investit, în ultimii ani, în terenuri agricole. Şi senatorul PP-DD Teiu Păunescu a cumpărat, din 2000 până în 2012, 149 de hectare în judeţul Olt. Totodată, deputata PP-DD Maria Dragomir şi-a cumpărat, începând din 1998 şi până anul trecut, aproximativ 121 de hectare de teren agricol în cinci comune din Călăraşi. Din 2006 şi până în acest an, familia deputatului PDL Vasile Gudu a cumpărat aproximativ 17 hectare de teren agricol în Tulcea şi Constanţa.

Şi Funeriu, şi Lăzăroiu sunt agricultori

Se pare că agricultura i-a atras şi pe câţiva dintre consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu. Astfel, conform ultimei declaraţii de avere, Virgil Păunescu şi o rudă de-a sa au moştenit, de-a lungul timpului, 35 de hectare în Timiş şi Arad şi şi-au cumpărat, în 2002, încă 17 hectare. Daniel Funeriu are, încă din 2006, 5 hectare de teren agricol cumpărate în Timiş. De asemenea, consilierul prezidenţial

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 26 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 13 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 26 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 27 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 43 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°