Respingerea de către Ucraina a acordului comercial cu Uniunea Europeană, la presiunea Kremlinului, a provocat temeri puterilor occidentale privind o blocare a procesului democratic din ţară, dar analiştii economici cred că apropierea de Rusia îi poate aduce avantaje în următoarele luni.
Fosta republică sovietică ar fi urmat să semneze în această săptămână, la Vilnius, un acord de comerţ liber cu UE, după cinci ani de pregătiri. Dar Ucraina a provocat o surpriză săptămâna trecută, renunţând la acord şi anunţând în schimb că se va concentra pe relaţia cu ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI), la doar câteva ore după ce preşedintele Viktor Ianukovici reafirmase angajamentul pentru tratatul UE, relatează CNBC.
Oficialii europeni au atribuit rapid întorsătura situaţiei presiunilor din partea Rusiei, care a ameninţat că semnarea acordului va afecta relaţiile comerciale ruso-ucrainene.
Potrivit analiştilor, riscurile unei acţiuni punitive din partea Rusiei au depăşit beneficiile unui acord cu UE, mai ales cuplate cu informaţiile privind obţinerea unor avantaje precum reducerea preţului gazelor ruseşti şi obţinerea unui împrumut.
Economia Ucrainei este în recesiune şi are un deficit de cont curent de circa 8% din PIB, respectiv 15 miliarde de dolari. Datoria externă pe termen scurt depăşeşte 30% din PIB.
"Înţelegem din presă că revenirea Ucrainei pe orbita Rusiei/CSI a fost obţinută printr-un sprijin financiar pe termen scurt considerabil. Acesta va contribui la reducerea presiunilor externe, care includ un deficit de cont curent mare şi plăţi externe de aproximativ 10 miliarde de euro şi care vor ajunge în curând la scadenţă", a declarat Vladimir Pantiuşin, analist la Barclays Capital în Moscova.
Ucraina va profita pe termen scurt de îndepărtarea de Europa, consideră Liza Ermolenko, analist pentru pieţe emergente la Cap