Două foste prim divizioare, ASA și UTA s-au întâlnit la Târgu Mureș de pe poziții opuse. Dacă echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău țintește un loc în play-off, băieții pregătiți de Eugen Trică au ca obiectiv evitarea retrogradării. Partida care s-a încheiat nedecis, scor 0-0, a început sâmbătă și a fost continuată duminică la prânz, din minutul 70, după ce inițial fusese întreruptă din cauza ceții.
1 /.
Dincolo de rezultat, săptămâna premergătoare meciului a fost din nou una fierbinte la Arad. În urma întrunirii masei credale, „Bătrâna Doamnă” a scăpat să mai fie condusă de Adrian Marțian, personaj care a dus clubul în pragul neprogramării, din cauza neachitării salariilor sau a baremurilor de arbitraj de la partidele cu Gloria Bistrița, Metalul Reșița sau FC Bihor.
Marțian are doar 22 la sută din acțiunile clubului aflat în insolvență, iar finanțele, cu 27 la sută și creditorii salariali – printre care se află Giovanni Catanzariti – cu 36 la sută sunt acționarii semnificativi. Partida de la Târgu Mureș s-a jucat și pentru că antrenorul Eugen Trică, jucătorii și suporterii au achitat suma de 14.600 de lei la FRF, reprezentând datoria neachitată de pseudopatron.
„Ultimele luni au fost cele mai ruşinoase din istoria UTA-ei iar faptul că un individ nefrecventabil ca Marţian a stat pe locul ocupat altă dată de Baronul Neumann reprezintă o suferinţă pe care ne-o asumăm, dar pe care o vrem de domeniul trecutului”, se arată în comunicatul Suporter Club UTA (SCU), asociație care deține dreptul de folosire a numelui, siglei și culorilor „campioanei provinciei”, pe care prietenul lui Adi Mutu a anunțat, inconștient, că vrea să o mute în alt oraș.