1974 – Mircea Badea vede pentru prima oară lumina zilei. Inițial, se pare că n-a știut ce să spună despre ea, pentru că n-avea nicio idee în ce relații se află lumina zilei cu interesele lui Voiculescu.
1978 – Părinții îi spun lui Mircea Badea că, dacă o să fie cuminte, o să vină și la el Moș Crăciun, cu sacul de box încărcat de daruri.
1998 – Neimpresionat de aspectul fizic al unui fotomodel, Mircea Badea îi spune tinerei să mai meargă și ea la sală, că a cam pus pe picioare, în lungime.
2000 – În preajma Sărbătorilor de iarnă, cuprins de remușcări, Mircea Badea îi scrie o scrisoare emoționantă sacului său de box, de la care își cere scuze că l-a lovit tot anul fără niciun motiv întemeiat. Mai puțin în seara aia de luni, la începutul lui iunie, când știe el mai bine ce-a făcut.
2004 – Auzind că Van Damme a luat bătaie de la niște interlopi într-un club din București, Mircea Badea se ambiționeazi brusc și încearcă să demonstreze că poate și el să facă fix același lucru.
2005 – Încă un episod al luptei dintre om și mașină: IBM construiește un computer capabil să facă șpagatul pe două scaune mai bine decât Mircea Badea.
2007 – Nemulțumit că lumea îi reduce întreaga personalitate la preocupările sportive, Mircea Badea mărturisește într-o emisiune că în viață nu e important doar să tragi de fiare. Uneori e bine să mai și împingi de fiare, dacă vrei să-ți lucrezi ca lumea toate grupele de mușchi.
2012 – Mircea Badea le spune unor prieteni că, dintre box și fotbal, ar alege mereu boxul, deoarece foarte rar se întâmplă să se ivească în viața reală situații în care trebuie să iei mingea de la cineva care aleargă cu ea la picior.
2013 – Producătorul de mobilă IKEA îi propune lui Mircea Badea să joace într-o reclamă la scaune. În clipul publicitar, el trebuie să execute un șpagat pe două scaune, ceea ce este o cascadorie ex