Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri pe 8 decembrie la Obştea Coza

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 26 noiembrie 2013 ·

Un grup de iniţiativă va organiza alegeri la Obştea Coza în data de 8 decembrie. În şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Obştii Coza vor fi aleşi preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie. „Decizia de a organiza alegeri la Obştea Coza a fost luată de membrii obşteni, care sunt nemulţumiţi de modul cum şi-a desfăşurat activitatea această obşte în ultimii 10 ani, dar şi de faptul că oamenii nu îşi primesc drepturile, respectiv cota de lemne anuală stabilită pentru fiecare obştean. Chiar în aceste zile oamenii se plâng că nu li s-au dat lemnele deşi iarna bate la uşă“, a spus Marian Mitică, fost candidat la funcţia de preşedinte al Obştii Coza. Acesta a precizat că în cazul în care la prima convocare nu este îndeplinit cvorumul reprezentând jumătate plus unu din numărul membrilor obşteni, următoarea Adunare Generală Extraordinară va avea loc pe data de 15 decembrie, la ora 10.00.

Vă reamintim că mai mulţi obşteni, în frunte cu Marian Mitică, au făcut plângere penală împotriva actualului preşedinte al Obştii, Vasile Ursu, pe care îl acuză că ocupă ilegal această funcţie de 10 ani de zile. „Aşa cum am mai spus, Vasile Ursu ocupă ilegal funcţia de preşedinte al Obştii Coza deoarece de zece ani de zile nu a mai făcut niciun fel de modificări privind organizarea alegerilor şi conducerea obştii. În acest moment, deţinem un certificat eliberat de Judecătoria Focşani în care se arată că ultima modificare cu privire la organele de conducere ale obştii s-a înscris în baza încheierii nr. 43 din 19.09. 2001 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 7640/2001. Acest lucru arată cu certitudine că actuala conducere a obştii se află în ilegalitate de 10 ani, adică din data de 19. 09. 2003, dată la care i-a expirat mandatul care conform Statutului obştii este de doi ani“, a precizat Marian Mitică.

Vasile Ursu mai este acuzat că a nu făcut nic

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum 41 minute
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 7 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 8 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°