De 19 ani, de pe vremea lui Ion Iliescu, nici un premier chinez nu a călcat prin România, dar pe de altă parte, umblă vorba printre diplomaţii occidentali că reuniunea cu China de la Bucureşti este o mişcare de divizare a Uniunii Europene privind relaţiile cu marea ţară răsăriteană şi nu numai. Totuşi, bucuria şi mândria premierului Victor Ponta sunt mai mult decât vizibile, încă de la primirea lui Li Keqiang pe Otopeni. După pâinea cu sare, imnuri şi salut de gardă cei doi prim-miniştrii au plecat la treabă. Au discutat la Palatul Victoria subiectele stabilite pe agendă, respectiv stadiul relaţiilor politice şi economice dintre cele două ţări, dar momentul important a fost semnarea unor acorduri de cooperare pe energie, domeniul sanitar-veterinar, industrie, IT şi cultură.
Miercuri, premierul Li Keqiang va fi primit de preşedintele Traian Băsescu, va avea întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi va susţine un discurs în Parlament. Premierul chinez se află în România în perioada 25-28 noiembrie.
Partenerul strategic şi cel privilegiat
Premierul chinez, Li Keqiang, a dat asigurări, luni, la Palatul Victoria, că suma contractelor comerciale pe care cele două părți le semnează la București, este “uriașă”. Mai mult, în cursul serii, a spus premierul Keqiang, vor fi discutate şi proiectele care privesc dezvoltarea unei căi ferate rapide, dar şi alte proiecte de infrastructură. De aceea, ne-a avertizat oficialul chinez, suma va fi şi mai mare decât era stabilit prin contracte. "Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, aș dori să fie o surpriză", a spus premierul chinez, la finalul întâlnirii dintre delegațiile română și chineză.
Li Keqiang a ţinut să precizeze că relaţiile dintre cele două ţări sunt excepţionale, iar România este tratată ca "un partener strategic", iar prin România să activeze şi pe alte pieţe. Dar şi China