Premierul Victor Ponta a avut în trecut un accident de motocicletă, încercând să-şi impresioneze actuala soţie, Daciana. El a povestit întîmplarea în cadrul unui eveniment intitulat „Senzaţii tari”.
Evenimentul a avut loc în 2008, fiind prezentat de scriitorul Ioan T. Morar. Provocat să povestească o „senzaţie tare”, actualul premier a istorisit ce prin ce a trecut după un accident de motocicletă. Întâmplarea este mai puţin cunoscută, spre deosebire de accidentul avut în timpul unui raliu, când s-a dat peste cap cu maşina al cărei copilot era.
„În vremurile de aur în care eram la mari puteri am dorit să o impresionez pe Daciana şi am făcut rost de o motocicletă foarte puternică, mai puternică decât cea cu care eram obişnuit. (...) Întâmplarea are legătură cu o mare groapă pe care eu am nimerit-o cu motocicleta, am căzut, am sunat nişte prieteni să vină să mă ajute. Ţin minte doar că în locul în care am căzut, în dreapta era un gard de beton cu o spărtură în el.
Din acea spărtură au apărut două doamne foarte în vârstă, m-au văzut destul de ameţit şi de rănit. (...) M-au luat de braţe şi mi-au zis 'vin-o încoace maică să te aşezăm să bei puţină apă'. M-au băgat după acel gard, care era gardul cimitirului, şi m-au întins pe ceva foarte rece şi foarte alb”, a istorisit actualul premier.
Ponta a adăugat apoi că accidentul "a avut loc pe centură, în Ilfov".
În completare, amfitrionul manifestării, I.T Morar a adăugat că "v-au luat două doamne în vârstă de pe centură şi v-au dus în cimitir".