Braşov, Cluj şi Iaşi sunt primele în topul judeţelor cu debranşări masive de la sistemul centralizat de încălzire în ultimii 10 ani, potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România.
„Dacă, în 2002 (conform datelor recensământului), 2,5 milioane de locuinţe foloseau ca sursă de apă caldă şi căldură CET-urile, în acest moment doar aproximativ 1,39 milioane de locuinţe mai sunt branşate în întreaga ţară. Parcul de centrale termice pe gaz instalate a crescut de la an la an, ajungând în acest moment, conform estimărilor interne, la peste 1,5 milioane de unităţi în funcţiune, dintre care 1,1 milioane fiind în locuinţe ce au renunţat la sistemul centralizat”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operation Manager Ariston Thermo România.
În ultimii 10 ani, cele mai multe debranşări au fost realizate în judeţul Braşov, unde peste 78.000 de familii au renunţat la sistemul centralizat de încălzire, potrivit analizei. Pe locul al doilea se află judeţul Cluj, cu peste 68.000 de debranşări din 2002 şi până în prezent, urmat de Iaşi ( peste 66.600) şi Bacău ( peste 55.500). În Bucureşti s-au deconectat de la RADET peste 54.700 de locuitori, iar în Hunedoara peste 51.100. Şi în Argeş peste 47.300 de locuitori au ales debranşarea, în timp ce în Neamţ pentru această soluţie au optat mai mult de 46.200 de persoane. La această listă se adaugă şi judeţele Brăila (peste 42.500), Timiş (peste 36.800), Sibiu (peste 33.600) şi Gorj (peste 30.500).
Din totalul apartamentelor rămase branşate în prezent la sistemul centralizat, peste 30% se regăsesc în Bucureşti, unde migrarea către un sistem individual de încălzire a fost de 9%, raportat la numărul de locuinţe conectate în 2002.
„Deşi este oraşul cu cele mai mari venituri pe cap de locuitor, de-a lungul timpului în Bucureşti s-a acordat subvenţia cea mai mare. Cu toate