Preşedintele rus Vladimir Putin a avut luni, 25 noiembrie, o zi cel puţin interesantă : şeful statului rus a fost primit la Vatican de Papa Francisc şi şi-a încheiat seara cu o întâlnire cu fostul premier italian, controversatul Silvio Berlusconi. În a doua zi a vizitei sale în Italia, Putin se va întâlni cu premierul italian Enrico Letta, la Tripoli.
Suveranul Pontif şi preşedintele Rusiei, cea mai mare ţară ortodoxă care abia în 2009 şi-a reluat relaţiile cu Vaticanul, au discutat despre relaţia între catolici şi ortodocşi, problema crizelor din diferite părți ale lumii, situația creștinilor din Orient, precum și poziția Vaticanului și a Rusiei în diferite organizații internaționale și europene. Într-un gest simbolic, cei doi s-au recules în fața icoanei Madonei din Vladimir, una din cele mai venerate icoane ortodoxe, considerată protectoarea sfântă a Rusiei, a cărei reproducere i-a fost dăruită Papei de către Putin.
După vizita la Vatican, şeful statului rus s-a întâlnit pentru o cină la Roma cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, prilej ca presa să speculeze că acesta ar căuta refugiu în Rusia ca să scape de problemele sale cu justiţia. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a calificat drept "fleacuri" aceste zvonuri dezminţite şi de Il Cavaliere care a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu amnistie pentru fraudă fiscală şi la alţi şapte ani pentru trafic de influenţă şi sex cu o prostituată minoră, o pedeapsă suspendată, deoarece a făcut apel. Speculaţiile au fost alimentate însă de faptul că Putin i-a luat apărarea lui Berlusconi, afirmând că, "dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el".
În fine, ca să fie şi mai condimentată, vizita lui Putin a fost primită şi cu proteste : aproximativ 50 de persoane, în mare parte femei, au strigat "Pleacă în Siberia", în faţa hotelului în care preşedintele ru