urmare din episodul trecut
„…O plimbare înăuntrul oraşului aduce lucruri noi pe lângă impresia generală de la început. Străzile sunt bune, şi acesta e darul de căpetenie pe care l-am făcut oraşului, care înainte de aceasta avea numai vechile drumuri ale tuturor timpurilor, pavate cu praf şi cu noroi. Judecând-o ca port dobrogean, străbătut de căruţe cu mărfuri, ca târg la care zilnic aleargă din satele de prim prejur sătenii de toate limbile, Tulcea e apoi, desigur, curată. Câteva străzi centrale grămădesc mici prăvălii bulgăreşti, greceşti, ruseşti, evreieşti, căci Tulcea are 2-3.000 de Evrei, care votează şi ei la comună, în care e multă mişcare şi viaţă. Mahalaua lipovenească e un sătuleţ curat, în mijlocul căruia se ridică biserica atât de vopsită. În piaţă, unde căruţele abia încap unele lângă altele, pe când căciulile, fesurile, cealmalele se învălmăşesc, înfrăţite numai prin faptul că purtătorii lor au aproape aceiaşi şalvari, e un frumos tablou de viaţă orientală, cu adausul rar al pavării şi măturării străzilor. Toate bisericile: cea bulgărească, o casă mare, având înainte un turn, cea rusească, mai mare decât celelalte, cele lipoveneşti, cea românească, asemănătoare cu bisericile muntene din şes, sunt bine îngrijite.
Dar particularii, afară de fostul prefect, domnul Stătescu, a cărui administraţie e foarte mult lăudată, pentru hărnicie şi tact în împrejurări naţionale grele, n-au clădit în Tulcea, care a fost privită de singurii Români din clasele burgheze ce au trecut pe aici, ca un loc de surgun, din care cauţi să scapi cât mai repede către un ideal joc de cărţi, soarele şi alegeri, ca Dorohoiul, Bacăul sau Slatina. Nici Cârmuirea, care a găsit palate turceşti pentru administraţiile sale, n-a făcut altă ispravă decât a reparatului şi a spoitului. Şi totuşi aici trebuia să ne desfăşurăm toată puterea de lucru, şi de strălucire chiar, pe
