Cu ocazia manifestărilor găzduite de Palatul Cultural dedicate împlinirii a 50 de ani de la inaugurarea Școlii nr 4, școală de referință a învățământului arădean, devenită în ultimii ani Colegiul Național ,,Vasile Goldiș”, colegiul a avut parte de o mare surpriză.
Ministrul Remus Pricopie a acordat colegiului, prin Ordin de Ministru, Placheta și Diploma ,,Dimitrie Gusti” pentru activitatea educativă desfășurată și performanțele profesionale înregistrate în cei 50 de ani de existență. „La eveniment au fost prezenți peste 450 de actuali și foşti profesori, părinți, actuali și foști elevi, reprezentanți ai autorităților locale. Inedit a fost momentul în care pe scenă a urcat însuși Vasile Goldiș, patronul școlii, însoțit de Regele Ferdinand, Regina Maria și I.I.C.Brătianu“, ne-a declarat Viorel Dolha. Elevii clasei a IV-a C, pregătiți de învățătorul Viorel Dolha, au evoluat, purtând costumația de epocă, interpretând replici ale acestor părinți ai patriei.
Directorul Eugen Bocăniciu a acordat diplome omagiale foștilor profesori.
Cu ocazia manifestărilor găzduite de Palatul Cultural dedicate împlinirii a 50 de ani de la inaugurarea Școlii nr 4, școală de referință a învățământului arădean, devenită în ultimii ani Colegiul Național ,,Vasile Goldiș”, colegiul a avut parte de o mare surpriză.
Ministrul Remus Pricopie a acordat colegiului, prin Ordin de Ministru, Placheta și Diploma ,,Dimitrie Gusti” pentru activitatea educativă desfășurată și performanțele profesionale înregistrate în cei 50 de ani de existență. „La eveniment au fost prezenți peste 450 de actuali și foşti profesori, părinți, actuali și foști elevi, reprezentanți ai autorităților locale. Inedit a fost momentul în care pe scenă a urcat însuși Vasile Goldiș, patronul școlii, însoțit de Regele Ferdinand, Regina Maria și I.I.C.Brătianu“, ne-a declarat Viorel Dolha. Elevii clasei