Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) se află printre primele 150 de instituţii de învăţământ superior clasate în topul Shanghai, cea mai prestigioasă clasificare a universităţilor din întreaga lume.
În topul Shanghai sunt, în total, 500 de instituţii de învăţământ superior, Universitatea Babeş-Bolyai, prin Facultatea de Matematică şi Informatică, fiind singura din România. Pe primele patru locuri se află Universităţile Harvard, Stanford, Berkeley şi Institutul de Tehnologii Massachusetts, toate din America. Prima universitate europeană, Cambrigde (Marea Britanie) vine abia pe locul cinci. Pe ultimul loc se situează York University din Canada.
"Acest loc în top Shanghai nu doar ne onorează, ci ne şi obligă", a declarat rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop, care şi-a exprimat speranţa că şi alte facultăţi din cadrul universităţii pe care o conduce vor intra în acest top, potrivit Agerpres.
La rândul său, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, profesorul Adrian Petruşel a afirmat că această clasare este o recunoaştere a valorii şcolii de matematică din UBB, care astfel reuşeşte să îmbine armonios menirea didactică cu excelenţa ştiinţifică.
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca a fost înființată în anul 1919. Anul trecut, UBB a avut venituri operaționale totale de 360 de milioane de lei, din care 124, 1 milioane de lei reprezintă finanțare de bază de la stat, venituri din taxe și activități proprii de 261 de milioane de lei și venituri din cercetare de 99 milioane de lei. Cheltuielile operaționale au ajuns la 333 de milioane de lei, rezultând un excedent din activitatea operațională de 27 de milioane de lei.