Aproape 600 de accidente, în care au murit 159 de persoane, au fost produse, în acest an, de şoferi cu vârsta peste 70 de ani, potrivit informaţiilor transmise de Direcţia Poliţiei Rutiere, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
Direcţia Poliţiei Rutiere arată, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că în primele zece luni ale acestui an, la nivel naţional au avut loc 599 de accidente rutiere în care au fost implicaţi şoferi în vârstă de peste 70 de ani. Numărul accidentelor de acest gen a fost mai mic cu 60 faţă de perioada similară a anului trecut, când au avut loc 650 de astfel de accidente.
În cele 599 de accidente au murit 159 de persoane şi alte 477 au fost rănite, conform statisticilor Direcţiei Rutiere.
Reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au precizat, pentru MEDIAFAX, că în baza de date a instituţiei figurează peste 31.500 de şoferi cu vârsta peste 80 de ani.
Aceştia au menţionat că "este posibil ca în această cifră să se regăsească şi deţinători care sunt decedaţi, dar permisul nu a fost predat de către urmaşi pentru a fi anulat de către serviciul poliţiei rutiere pe raza cătuia a domiciliat titularul".
Aproape 600 de accidente, în care au murit 159 de persoane, au fost produse, în acest an, de şoferi cu vârsta peste 70 de ani, potrivit informaţiilor transmise de Direcţia Poliţiei Rutiere, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
Direcţia Poliţiei Rutiere arată, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că în primele zece luni ale acestui an, la nivel naţional au avut loc 599 de accidente rutiere în care au fost implicaţi şoferi în vârstă de peste 70 de ani. Numărul accidentelor de acest gen a fost mai mic cu 60 faţă de perioada similară a anului trecut, când au avut loc 650 de astfel de accidente.
În cele 599 de accidente au murit 159 de persoane ş