De Ziua Naţională a României, sucevenii care vor veni să sărbătorească evenimentul în centrul municipiului reşedinţă de judeţ vor beneficia nu doar de o mulţime de spectacole, de la parade militare la cunoscute formaţii şi ansambluri de muzică şi dansuri populare, ci şi de bucate tradiţionale, care le vor fi oferite gratuit.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că, în cadrul manifestărilor pregătite împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, în centrul Sucevei vor fi oferite celor prezenţi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, dar şi porţii cu fasole simplă, pentru cei care ţin post. Acestea vor fi „însoţite” de 5.000 de pahare cu vin, dar şi de 5.000 de chifle.
Tot pe 1 Decembrie, pe înserat, vor fi aprinse şi luminile de sărbătoare, atât în bradul de Crăciun din centrul municipiului, cât şi în întreg oraşul.
Pentru desfăşurarea evenimentelor programate în această zi, atât pe bulevardul principal al Sucevei, din Centru şi până la Policlinica Areni, cât şi pe străzile adiacente, vor fi impuse restricţii de trafic.

Pentru de