Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bashar al-Assad nu va participa la negocierile conferinţei "Geneva 2"

Publicat in Antena 3, marți 26 noiembrie 2013 ·

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, nu va lua parte la conferinţa de pace privind Siria, programată pentru 22 ianuarie la Geneva, care se va desfăşura între reprezentanţii regimului de la Damasc şi opoziţia moderată, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze, se arată într-un material AFP, preluat de agerpres.

"Geneva 2" va avea loc, însă amintesc că obiectivul nu este de a avea o conversaţie fără interes despre Siria, ci de a ajunge la un acord reciproc între reprezentanţii regimului, fără Bashar (n.r. al-Assad) şi opoziţia moderată, pentru a se reuşi crearea unui guvern de tranziţie dotat cu toate puterile", a declarat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, pentru postul de radio France Culture.

"Este foarte dificil, însă este singura soluţie care permite, în acelaşi timp, să nu-l avem pe Bashar al-Assad şi nici pe terorişti", a subliniat oficialul de la Paris.

Luni, secretarul de stat american, John Kerry, a estimat că această conferinţă ar putea reprezenta "cea mai bună ocazie pentru formarea unui guvern de tranziţie, de comun acord".

Mediatorul ONU, Lakhdar Brahimi, se va întâlni din nou, la 20 decembrie, cu responsabili ruşi şi americani pentru a pregăti conferinţa şi în special pentru a alege participanţii.

Citeşte mai multe despre: Bashar al-Assad siria "Geneva 2"

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, nu va lua parte la conferinţa de pace privind Siria, programată pentru 22 ianuarie la Geneva, care se va desfăşura între reprezentanţii regimului de la Damasc şi opoziţia moderată, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze, se arată într-un material AFP, preluat de agerpres.

"Geneva 2" va avea loc, însă amintesc că obiectivul nu este de a avea o conversaţie fără interes despre Siria, ci de a ajunge la un acord reciproc între reprezentanţii regimului, fără

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 57 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al REPER, în weekend, filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale. Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, cons

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°