La mijloc între presiunile de creştere nejustificată a preţurilor în energie din partea unor companii vest-europene care deţin poziţii monopoliste în distribuţii şi ameninţările investitorilor industriali şi comerciali tot vest-europeni că vor evita România din cauza costurilor mereu mai mari în energie, guvernanţii de la Bucureşti au ales, fără vreun gând la interesele economiei, asumarea nătângă a ordinelor primite de la FMI şi CE. Aşa-zisa liberalizarea a preţurilor în energie n-are nicio justificare în cazul României. Aceasta urmăreşte doar anularea singurului avantaj pe care România, codaşă în UE, îl mai are în lupta cu propria subdezvoltare, anume deţinerea unor resurse energetice care pot fi exploatate mai ieftin. De fapt, aşa-zisa liberalizare impune, indiferent de costuri, creşterea preţului de livrare către consumatorii din România până la alinierea la preţul plătit de economia dominantă, Germania, ţară fără resurse de gaze, către furnizorul ei extern, respectiv Rusia. Este o schemă pur colonialistă! Această liberalizare închide perspectiva dezvoltării României şi pecetluieşte ţintuirea ei definitivă la periferia europeană.

Ungaria caută o ieşire. E drept, are un atu. Pe care îl constituie, culmea!, tocmai handicapul de a nu avea resurse. C-aşa-i în UE, totul pe dos! Fără resurse, Ungaria se află mai puţin în bătaia tendinţelor de la Bruxelles de a extrage de la periferii renta în favoarea centrului. Totodată, preţurile la energie sunt deja înalte, pentru că aprovizionarea se face preponderent din afară. Banii din sistemul energetic îi colectează însă tot firme vest-europene, acestea confiscând ca şi în România distribuţiile. Ungaria încearcă însă o cale de salvare a consumatorilor casnici din ţară: guvernul şi-a declarat oficial intenţia de a proclama distribuţiile de energie către gospodării ceea ce acestea ar trebui de fapt să fie, anume o